1. Am luat cheia cea nouă

1. Am luat cheia cea nouă, dintr-un aur aproape orbitor, atât de rece precum mâna cadavrului când i s-a stins ultimul firicel de viață. În acel moment nu s-a întâmplat nimic. Am așteptat 5 respirații (notă pentru sine: unitate de măsură a firului temporal) și, la fel ca în jocurile video, a apărut o fereastră cu informații ajutătoare. Iar a râs omulețul, numai mie nu mi se părea nimic comic: „O pasăre colibri pe perete. Să râd? Dar dacă sunt eu pe o scenă febrilă a destinului nefast?”.

Pe fereastră, în colțul stâng, era într-o continuă desenare un câine din aur, având aceleași trăsături, aceiași ochi fioroși îmbibați cu viață, privindu-te parcă până în străfundul sufletului. În cazul meu, până dădea de omuleț. Nu știam ce trebuie făcut, însă am apăsat pe el, deodată, fără nici o ezitare. Atunci au început să curgă informațiile:

— Alegând acest drum, premisele existenței tale sunt următoarele. Nu vei dormi. Nu vei mânca. Nu vei îmbătrâni. Vei trăi pentru a veghea, vei suferi pentru morții de jos, vei primi nemurirea fără grai. Vei ședea numai în dreapta și nu vei permite pătrunderea emoțiilor, gândurilor, conștiinței. Singurul tău rol acum va fi de a înregistra fără a acționa.

Sursă imagine: Fleeting States

Dacă ți-a plăcut, distribuie mai departe:
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Share on Tumblr
Tumblr
Share on Reddit
Reddit
Digg this
Digg
Email this to someone
email
Print this page
Print

Lasă un răspuns