Michaela Coman

Eu nu contest idealurile, îmi pun mănuşi atunci când mă apropii de ele...
Proză

Cutia cu propria-mi pisică (iii)

15/03/2016
Pin on PinterestShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on TumblrShare on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUponDigg thisBuffer this pageEmail this to someonePrint this page

2. Am luat cheia cea ruginită, dintr-un argint pe care îl mai văzusem la lanțurile fictive ale unui meșter Manole. De data aceasta, nici vorbă de fereastră. Am rămas chiar surprinsă să văd litere zburând și smucindu-se să iasă dintr-un cavou. Pluteau în neștire, confuze de locul pe care ar trebui să îl aibă, reacționau violent la contactul cu celelalte din jur … Dacă ar fi avut voce, ar fi strigat din răsputeri de pe vârful clopotniței. Am simțit cum omulețul a vărsat o lacrimă: „Un fascicol de lumină pe perete. Să o privesc sau nu? Dar daca îmi luminează șoapta rămășitelor aruncate din palma unei credințe ruginită?”.
Eram inundată de un val de durere pentru ceea ce se întâmpla încât până și Sisif ar mai urca o dată dealul în speranța că în vârf își va găsi umbra sufletului uitat. Vedeam foarte clar literele zbuciumate, „M” avea în jurul lui o familie de muște care roiau zâmbărețe, „Ă” se zvârcolea rotindu-se în veșnica nevroză cu căciulița după ea iar „I” era tras dintr-un capăt cu furie și din celălalt capăt era tăiat cu malițiozitate. Alte litere se mint singure, se joacă pe sine până la limită și apoi își pierd controlul. Deveneau șterse pe tabla de șah, făcând mutări iluzorii. Se vânau, se răneau, răneau la rândul lor, până și regina „E” își pierdea capul. Regele „S” stătea lângă ea, pasiv, și tiptil își găsea ieșirea. Ce mascaradă inteligentă, „T” se îmbârliga în mrejele unui „R” rătăcit, ascuns de frica de a nu fi pradă de război dar pregătit să își asume victimele. Chiar și pionul „U” era conștient de dezastrul declanșat și eu mă întrebam dacă sunt eu de vină sau jaguarul întipărit pe frunte. Pentru că eu eram cea care ținea cheia în mână, crezând prostește că va fi salvarea mea când de fapt a însemnat salvă pentru aceste ele. Și am vrut să le mângâi, iar încet încet, le-am așezat de-a lungul unei incantații:
Descarcă-mi din cavou fărădelegile din vers
căci aproape sfârșitul mă va învrăjbi zicând: Te va cuprinde nesomnul cel dulce dar și crunt.
Și voi cădea pradă propriilor tale ecouri-n vânt
Voi cunoaște necuprinsul prin tot ce este de cuprins
Iar rana presărată cu sare-mi va fi. Nu sta ascuns.
Taci tu, nestemată pulsare ce aievea nu mai pari,
lasă-mă de toate nebuniile să le scap, să nu fie în zadar.
Am îndurat și s-au adunat.
De ce sa-mi fi dat Dumnezeu Cuvântul dacă nu să-mi aștern gândul?

Image Credits: Fleeting States

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *