Michaela Coman

Eu nu contest idealurile, îmi pun mănuşi atunci când mă apropii de ele...
Aici se odihnește MUZA

1. Cimitirul Drept

23/05/2017

El era acolo, era fantezia lui. Cimitirul îi oferea liniștea și siguranța secretului. În fiecare zi se plimba de-a lungul granițelor parcului de morți și își socotea în minte perechile, tinerii, fecioarele și pruncii care erau depozitați în sanctitatea pământului. Se numea Cimitirul Drept și avea nevoie să știe dacă această corectitudine era destrămată de vreun trup nou-mort. Trebuia să știe câți ochi martori luau parte la fantezia lui. Farmecul stătea doar în acest element morbid, era tema centrală a operei ce avea să facă înconjurul lumii, iar el personajul principal controversat. Fără acest nucleu, aroganța și narcisismul lui se pierdeau în lumea scriitorilor. Era norocos că găsise întocmai fecioara care să îi execute inspirația după cum considera el de cuviință.

Opera va fi întotdeauna „jumătate realitate, jumătate ficțiune”, își spunea el, și trebuia să înfăptuiască realitatea, altfel risca să nu fie credibil. Iar certitudinea pentru el însemna autoritate, un lucru semnificativ ce îi gâdila ego-ul. Râdea sub mustață, dezvăluind doar dintele din aur, carcasa lui pentru privitori.

Așa o vedea mergând, în fiecare dimineață, dinspre Strada Eternității. O privea stând între două morminte și își calcula în minte minutele pe care avea să le petreacă adulmecând-o cu ochii de vânător. Îi plăceau străinii, mai ales cei putrezi, uitați de lume. Pentru el erau doar niște trupuri la dispoziția lui, iar el reprezenta viața. Își permitea orice cu ei, își alegea o pereche de morți în fiecare dimineață și încerca să își formeze legături de familie. O familie nouă de fiecare dată … nu mai aștepta el să fie ales, deținea controlul asupra lor. Mama lui murise cu 2 ani în urmă și tot ce regreta era că nu a aflat de la ea cum se spală cămașa.

Sursă fotografie: www.crimetime.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *